Thursday, May 22, 2014

Fernando Alonso intrebator de ce Ferrari nu lauda calitatile si performantele lui

Fernando Alonso este surprins că primeşte laude pentru prestaţiile sale doar din partea rivalilor, dar nu şi din partea propriei sale echipe.

Fernando Alonso a oferit un nou indiciu că relaţia sa cu oficialii Scuderiei Ferrari s-a deteriorat în ultima perioadă.
Pilotul Scuderiei Ferrari s-a arătat surprins că oficialii propriei sale echipe nu îl laudă pentru prestaţiile sale, la numai câteva zile după ce Dieter Zetsche, preşedintele Daimler, a afirmat că dublul campion mondial este probabil cel mai bun pilot de pe grila de start.

"Întotdeauna este bine când se spun lucruri bune despre tine şi adevărul este că sunt recunoscător. Dar este interesant şi pare cu adevărat curios pentru mine că astfel de lucruri, astfel de laude, vin întotdeauna din partea altor echipe, din partea unor oameni care nu fac parte din cercul meu de apropiaţi", a declarat spaniolul pentru publicaţia AS.

În plus, Alonso afirmă că la Ferrari nu s-a schimbat nimic din punct de vedere al modului în care sunt realizate lucrurile, chiar dacă şeful Stefano Domenicali a fost înlocuit cu conaţionalul său Marco Mattiacci.

"Nu cred că se va întâmpla ceva prea curând. Încă învaţă situaţia echipei, mediul Formulei 1, organizarea unui weekend de Formula 1. Nu simt nicio schimbare în calificări, curse, întâlniri sau munca la fabrică. Totul a fost la fel ca înainte", a adăugat el.

No comments:

Post a Comment