Wednesday, May 14, 2014

La sfarsitul sezonului McLaren este posibil sa testeze motoare de la Honda

McLaren a dezvăluit că ar putea evalua în premieră motoarele Honda pentru 2015 imediat după finalul Marelui Premiu din Abu Dhabi din luna noiembrie.

McLaren va utiliza motoare Honda începând din sezonul 2015, iar cel puţin teoretic ar trebui să aştepte până la primele sesiuni de teste de iarnă pentru a evalua unitatea de propulsie realizată de japonezi.

Cu toate acestea, Eric Boullier, directorul de curse al echipei britanice, a dezvăluit că primul test cu motoare Honda ar putea avea loc imediat după finalul ultimei curse a sezonului, care va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie pe circuitul de la Abu Dhabi.

"Ne-am gândit la asta. În acest moment utilizam un motor Mercedes până la Abu Dhabi, aşa că nu vom folosi nimic altceva, dar ne-am gândit să încercăm un monopost cu motor Honda după aceea", a declarat el.

McLaren traversează un debut modest de sezon în care nu a câştigat niciun punct în ultimele trei curse, însă Boullier insistă că nu exista niciun motiv pentru care echipa să se concentreze deja pe sezonul 2015. Ipoteza a fost lansată recent de presa internaţională, parţial ca urmare a faptului că echipa nu şi-a asigurat încă un sponsor principal, element care influenţează negativ bugetul.

"Cu siguranţă nu suntem într-un an dificil. Muncim din greu la Woking, iar sponsorul principal nu schimbă nimic, întrucât bugetul nostru este deja asigurat. Evident, unitatea de propulsie pentru anul viitor reprezintă un alt program, dar nu afectează deloc ceea ce facem", a adăugat el.

No comments:

Post a Comment