Tuesday, September 20, 2011

Williams, soluţia de avarie pentru Kubica?

Robert Kubica ar putea ajunge la Williams dacă Renault nu va avea răbdare să aştepte verdictul medicilor privind revenirea polonezului în Formula 1, potrivit presei germane.

Publicaţia germană Auto Motor und Sport a lansat o nouă ipoteză în privinţa liniilor de piloţi ale echipelor Renault şi Williams.

Sursa citată susţine că Renault a decis deja să renunţe la serviciile lui Robert Kubica, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care echipa va aştepta doar până în luna octombrie un verdict final al medicilor privind revenirea acestuia în Formula 1.

În contextul în care este puţin probabil ca Robert Kubica să afle într-un timp atât de scurt dacă va fi apt să revină anul viitor, Renault va avea posibilitatea să-i rezilieze contractul pe considerente de sănătate. Prin această decizie, Renault ar avea libertatea să aleagă un nou coechipier pentru Vitaly Petrov, pe lista potenţialilor candidaţi fiind Bruno Senna şi Romain Grosjean.

Între timp, Kubica ar putea găsi un refugiu în tabăra celor de la Williams, echipă care caută un înlocuitor pentru veteranul Rubens Barrichello. Britanicii speră să găsească un pilot capabili să aducă bani la echipă, însă polonezul ar putea fi soluţia ideală datorită experienţei, necesară mai ales în contextul în care monopostul de anul viitor va fi dezvoltat de o nouă echipă tehnică.

Alte nume vehiculate la Williams sunt Adrian Sutil, al cărui manager tocmai a infirmat speculaţiile, precum şi Kimi Raikkonen, exclus recent din Campionatul Mondial de Raliuri.

No comments:

Post a Comment