Friday, August 26, 2011

Belgia, antrenamente 2: Webber, cel mai bun timp

Mark Webber a stabilit timpul de referinţă în a doua sesiune de antrenamente de la Spa-Francorchamps, în care ploaia a încurcat semnificativ planurile echipelor.

Cea de-a doua sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Belgiei a început pe un circuit umed în urma ploilor din această dimineaţă, iar pe parcurs piloţii au trecut succesiv pe pneuri intermediare şi slick, înainte de o nouă repriză de ploaie care a limitat ieşirile pe traseu.

În ciuda condiţiilor schimbătoare, cei mai mulţi piloţi de top au reuşit să se poziţioneze pe primele locuri, iar cel mai rapid a fost Mark Webber. Cronometrat cu 1:50.321, pilotul echipei Red Bull Racing a fost urmat de Fernando Alonso (Ferrari) şi Jenson Button (McLaren). Topul a fost completat de Lewis Hamilton (McLaren) şi Felipe Massa (Ferrari), în timp ce Sebastian Vettel, liderul clasamentului general, s-a poziţionat doar pe locul 10.

Într-o mişcare mai puţin obişnuită, Force India l-a înlocuit pe Adrian Sutil cu pilotul de rezervă Nico Hulkenberg, iar acesta a stabilit al 8-lea timp al după-amiezii. Spre deosebire de dimineaţă, sesiunea a fost lipsită de incidente majore, însă Vitaly Petrov nu a putut concura la capacitate maximă din cauza unor probleme la direcţie.


Spa-Francorchamps - Rezultate Antrenamente 2:

 1.  Mark Webber         Red Bull-Renault      1m50.321s            22

2. Fernando Alonso Ferrari 1m50.461s + 0.140s 18
3. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m50.770s + 0.449s 9
4. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m50.838s + 0.517s 9
5. Felipe Massa Ferrari 1m51.218s + 0.897s 14
6. Nico Rosberg Mercedes 1m51.242s + 0.921s 22
7. Sergio Perez Sauber-Ferrari 1m51.655s + 1.334s 20
8. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 1m51.725s + 1.404s 17
9. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m51.751s + 1.430s 8
10. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m51.790s + 1.469s 13
11. Michael Schumacher Mercedes 1m51.922s + 1.601s 22
12. Pastor Maldonado Williams-Cosworth 1m52.750s + 2.429s 20
13. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m52.780s + 2.459s 25
14. Jaime Alguersuari Toro Rosso-Ferrari 1m52.911s + 2.59 s 24
15. Sébastien Buemi Toro Rosso-Ferrari 1m53.009s + 2.688s 24
16. Rubens Barrichello Williams-Cosworth 1m53.156s + 2.835s 17
17. Bruno Senna Renault 1m53.835s + 3.514s 20
18. Jarno Trulli Lotus-Renault 1m55.051s + 4.730s 20
19. Timo Glock Virgin-Cosworth 1m55.494s + 5.173s 22
20. Heikki Kovalainen Lotus-Renault 1m56.202s + 5.881s 15
21. Jerome D'Ambrosio Virgin-Cosworth 1m56.816s + 6.495s 20
22. Tonio Liuzzi HRT-Cosworth 1m57.450s + 7.129s 19
23. Daniel Ricciardo HRT-Cosworth 1m57.612s + 7.291s 24
24. Vitaly Petrov Renault 2m02.234s + 11.913s 12

Ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Belgiei va avea loc sâmbătă cu începere de la ora 12:00.

No comments:

Post a Comment