Friday, August 12, 2011

Massa: "Este prematur să-mi prelungesc contractul cu Ferrari"

Felipe Massa susţine că nu are niciun motiv să se grăbească să înceapă negocierile pentru prelungirea contractului cu Ferrari scadent la finalul anului viitor.

Fernando Alonso şi-a prelungit recent contractul cu Ferrari, urmând să rămână în combinzonul roşu cel puţin până la sfârşitul sezonului 2016.

Strategia pe care Scuderia a ales-o pentru spaniolul nu se reflecta însă şi în situaţia lui Felipe Massa, al cărui contract urmează să expire la finalul sezonului viitor. Brazilianul susţine că este prematur să înceapă negocierile pentru o nouă înţelegere, chiar dacă există numeroase speculaţii că Ferrari intenţionează să renunţe la serviciile sale.

"Aţi urmărit primul meu sezon în Formula 1? Întotdeauna a fost aşa şi nimic nu s-a schimbat, dar asta nu mă îngrijorează. Nu am vorbit (n.r - despre prelungirea contractului), pentru ca mai avem un an şi jumătate în faţă. Acum trebuie să mă concentrez şi să încerc să fac o treabă mai bună", a declarat el pentru televiziunea braziliană Programa do Jo.

La finalul Marelui Premiu al Ungariei din urmă cu aproape două săptămâni, şeful Stefano Domenicali a sugerat că Massa trebuie să-şi îmbunătăţească rezultatele pentru a putea emite pretenţii la un nou contract.

Unul dintre piloţii despre care se vehiculează că l-ar putea înlocui este Sergio Perez, în prezent la Sauber, însă component al Academiei de Piloţi Ferrari.



No comments:

Post a Comment