Tuesday, August 9, 2011

Vettel va pleca din pole position la Hungaroring!

Sebastian Vettel va pleca de pe prima poziţie a grilei de start în cursa din Ungaria după ce i-a devansat pe cei doi piloţi ai echipei McLaren, Lewis Hamilton şi Jenson Button.

Red Bull Racing rămâne invincibilă în calficari în acest sezon competiţional, după ce campioana mondială şi-a adjucat la Hungaroring al 11-lea pole position consecutiv. Totuşi, de data aceasta, echipa austriacă şi-a îndeplinit obiectivul cu mari emoţii, iar Sebastian Vettel a fost cronometrat cu 1:19.815 în ultimul tur rapid de pistă.

La mai puţin de două zecimi de pilotul german, Lewis Hamilton şi-a adjucat a doua poziţie la volanul monopostul McLaren şi va pleca din faţa coechipierului său Jenson Button.

Pe un circuit nu tocmai favorabil, Ferrari a terminat doar pe locurile patru şi cinci, iar Felipe Massa a reuşit pentru prima oară în acest an să-l surclaseze pe Fernando Alonso. În puternic contrast cu performanţa lui Vettel, coechipierul său Mark Webber nu a reuşit mai mult de locul şase, parţial şi din cauza unor defecţiuni la sistemul KERS.

Nico Rosberg şi Michael Schumacher vor pleca unul din spatele celuilalt de pe şapte şi nouă la volanul unor monoposturi Mercedes, între cei doi intercalându-se Adrian Sutil de la Force India. Sergio Perez a reuşit în premieră calificarea în Q3, însă pilotul Sauber nu a ieşit pe circuit în Q3 şi va pleca de pe locul 10.

Grila de start este completată de Paul di Resta (Force India, locul 11) şi Vitaly Petrov (Renault, locul 12), în timp ce Williams a fost eliminată în Q2 cu ambii piloţi, Rubens Barrichello (locul 15) şi Pastor Maldonado (locul 17).

Singurul pilot al unei echipe tradiţionale care a fost eliminat în Q1 a fost Sebastien Buemi (locul 18), însă pilotul Scuderiei Toro Rosso va pleca doar de pe poziţia 23 ca urmare a penalizării de cinci locuri pe grila primită după Marele Premiu al Germaniei. Ca de obicei, Lotus s-a evidenţiat ca cea mai bună dintre noile echipe, în timp ce piloţii Hispania l-au devansat pe Jerome D'Ambrosio de la Virgin, care va pleca ultimul.


Ungaria - Rezultate calificări:

 1.  Sebastian Vettel      Red Bull-Renault     1m19.815s

2. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m19.978s + 0.163
3. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m20.024s + 0.209
4. Felipe Massa Ferrari 1m20.350s + 0.535
5. Fernando Alonso Ferrari 1m20.365s + 0.550
6. Mark Webber Red Bull-Renault 1m20.474s + 0.659
7. Nico Rosberg Mercedes 1m21.098s + 1.283
8. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m21.445s + 1.630
9. Michael Schumacher Mercedes 1m21.907s + 2.092
10. Sergio Perez Sauber-Ferrari No time
Q2 cut-off time: 1m23.067s Gap **
11. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m22.256s + 1.994
12. Vitaly Petrov Renault 1m22.284s + 2.022
13. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m22.435s + 2.173
14. Nick Heidfeld Renault 1m22.470s + 2.208
15. Rubens Barrichello Williams-Cosworth 1m22.684s + 2.422
16. Jaime Alguersuari Toro Rosso-Ferrari 1m22.979s + 2.717
17. Pastor Maldonado Williams-Cosworth No time
Q1 cut-off time: 1m23.285s Gap *
18. Sebastien Buemi Toro Rosso-Ferrari 1m24.070s + 2.492
19. Heikki Kovalainen Lotus-Renault 1m24.362s + 2.784
20. Jarno Trulli Lotus-Renault 1m24.534s + 2.956
21. Timo Glock Virgin-Cosworth 1m26.294s + 4.716
22. Tonio Liuzzi HRT-Cosworth 1m26.323s + 4.745
23. Daniel Ricciardo HRT-Cosworth 1m26.479s + 4.901
24. Jerome D'Ambrosio Virgin-Cosworth 1m26.510s + 4.932

Marele Premiu al Ungariei va avea loc duminică cu începere de la ora 15:00.

No comments:

Post a Comment