Tuesday, June 21, 2011

Alonso anticipează că poate lupta pentru victorie la Valencia

Fernando Alonso consideră că Ferrari va fi competitiva pe circuitul de la Valencia, pe baza rezultatelor obţinute în ultimele două etape.

Ferrari nu a reuşit să obţină nicio victorie în primele şapte etape ale noului sezon competiţional, însă Fernando Alonso a fost aproape de o asemenea performanţă la Monaco.

Întrucât următorul Mare Premiu se desfăşoară în Spania tot pe un circuit stradal unde depăşirile sunt teoretic dificile, spaniolul este încrezător în şansele sale de a obţine prima victorie din acest sezon.

"Ştiu că fanii noştri aşteaptă cu nerăbdare prima noastră victorie din acest sezon şi vă pot asigura că acelaşi lucru este valabil şi pentru noi. În ultimele două curse am demonstrat că suntem capabili de victorie şi, în special la Monaco, am fost destul de aproape, însă cred că în Canada aş fi putut lupta pentru asta până la final, având în vedere cum ne-am descurcat în calificări. Acum mergem pe un circuit cu caracteristici aproape similare cu cele ale celui de la Montreal şi nu există niciun motiv pentru care nu ar trebui să fim competitivi şi aici", a declarat el pentru site-ul oficial al Scuderiei.

Un alt motiv de încurajare pentru Alonso este credinţa sa în noroc, spaniolul anticipând că după ghinioanele din prima parte a anului va avea parte şi de evenimente pozitive.

"Întotdeauna am crezut că norocul şi ghinionul se echilibrează până la finalul sezonului şi poate că această regulă nescrisă se aplică şi circuitelor de curse. Dacă asta este cazul, aş fi mai mult decât bucuros dacă ghinionul de anul trecut ar fi răsplătit acum! De fapt, se pare că în acest sezon norocul nu ne-a ieşit deloc în cale. În cursa de la Montreal nimic nu a mers bine", a mai precizat el.

No comments:

Post a Comment