Tuesday, June 21, 2011

Schumacher, dezamăgit de debutul de sezon

Michael Schumacher consideră că Mercedes GP a avut o prestaţie mult sub aşteptări în prima parte a sezonului 2011.

După sezonul de tranziţie de la Brawn GP către Mercedes GP în 2010, echipa cu sediul la Brackley şi-a trasat câteva obiective majore pentru acest an, printre acestea numărându-se şi obţinerea de victorii.

Cu toate acestea, un monopost deficitar la multe capitole i-a împiedicat pe Michael Schumacher şi Nico Rosberg să termine pe podium, iar septuplul campion mondial a admis că lucrurile au decurs mult mai prost decât se aştepta.

"În ansamblu, este evident că sezonul scurs până acum a mers mai prost decât am fi sperat noi toţi. De fapt, dacă luăm în considerare încheierea pozitivă a testelor de iarnă, este mai rău decât ne aşteptam", a declarat germanul, referindu-se la revirimentul de care a beneficiat Mercedes GP în ultima sesiune de teste premergătoare noului sezon.

Schumacher a evidenţiat şi unul dintre motivele principale pentru care Mercedes GP nu a fost capabilă să înregistreze progrese semnificative pe parcursul sezonului: s-a bazat pe rezolvarea mai multor deficiente simultan, în loc să se concentreze pe fiecare problemă în parte.

"Faptul că am muncit simultan în mai multe zone (n.r - asta a mers greşit). Atât timp cât ne temem de rezolvarea acestor probleme, dezvoltarea proiectului suferă din când în când. Partea pozitivă este că de data aceasta am fost capabili să profităm de experienţa şi cunoştinţele de acum (n.r - si sa le transferăm) către anul viitor. De fapt, sunt încrezător că vom face câţiva paşi buni înainte în restul acestui an. Avem mult de muncă, dar suntem pregătiţi. Toată atenţia noastră se concentrează pe construcţia echipei. Pe asta ne concentrăm acum, fără excepţie şi fără limitări", a mai precizat el în cadrul unui interviu acordat publicaţiei italiene Autosprint.

No comments:

Post a Comment