Thursday, July 7, 2011

Ecclestone: "Africa de Sud va reveni în F1 peste doi ani"

Bernie Ecclestone a dezvăluit că Africa de Sud are potentilaul de a reveni în calendarul Formulei 1 peste numai doi ani.

Formula 1 s-ar putea întoarce pe continentul african după o pauză de 20 de ani, dacă noile planurile privind organizarea unei curse în Africa de Sud se vor concretiza.

Informaţia a fost dezvăluită chiar de Bernie Ecclestone, deţinătorul drepturilor comericale ale Formulei 1, care susţine că este foarte aproape de a semna un contract pentru găzduirea unei curse la Cape Town.

"Suntem deschişi şi bucuroşi să încercăm să facem ceva. Cred că suntem puţin mai aproape decât am fost după mult timp. Imediat ce avem contractul la care lucrăm acum sper să rezolvăm în doi ani. (Vom semna contractul) imediat după ce avocaţii îl studiază cu atenţie, adică în următoarele două săptămâni. Este ceva foarte serios şi sper să obţinem ceva din asta. Ar fi bine să revenim aici. Când am fost aici lucrurile au mers foarte bine pentru noi şi toată lumea era fericită, aşa că putem să ne întoarcem", a declarat britanicul în vârstă de 80 de ani pentru publicaţia Eyewitness News.

Cu toate acestea, găzduirea unei curse în Africa de Sud presupune investiţii mjore din partea organizatorilor, care ar avea nevoie şi de sprijinul direct al statului. Taxa anuală percepută de Ecclestone pentru o cursă în Africa de Sud se ridica la 40 de milioane de dolari, la care se adaugă cel puţin 15 milioane de dolari dedicate pentru realizarea infrastructurii. O astfel de investiţie este relativ greu de justificat în condiţiile în care popularitatea Formulei 1 în Africa de Sud nu este foarte ridicată.

Africa de Sud a găzduit 26 de curse de Formula 1, ultima oară în 1993.

No comments:

Post a Comment