Thursday, July 7, 2011

Webber vrea să-şi apere victoria obţinută la Slverstone

Mark Webber speră să câştige pentru a doua oară consecutiv cursa de la Silverstone şi critică decizia FIA de a modifica regulamentul tehnic în timpul sezonului.

Ediţia de anul trecut a Marelui Premiu al Marii Britanii a fost marcată de conflictul deschis dintre Mark Webber şi propria sa echipă, pilotul Red Bull acuzând că coechipierul său Sebastian Vettel este favorizat.

Cel puţin la nivel public, conflictul s-a stins ulterior, iar acum pilotul australian speră să-şi apere victoria în cursa de la sfârşitul acestei săptămâni.

"M-am descurcat bine acolo în toate categoriile şi, după ce am câştigat cursa de anul trecut, aştept cu nerăbdare să revin acolo pentru a-mi apăra victoria. Dar toate astea vor deveni istorie vineri dimineaţă, când mergem în pitlane pentru a începe treaba", a precizat el în cadrul unui editorial publicat pe site-ul postului de televiziune BBC.

Webber ar putea avea însă de depăşit un nou obstacol, întrucât FIA a interzis eliminarea gazelor de eşapament prin eleronul spate atunci când pilotul nu accelerează. El anticipează că monopostul Red Bull va avea un comportament uşor diferit din acest motiv.

"Va fi interesant să vedem dacă asta va avea un impact asupra ierarhiei, dar trebuie să spun că momentul ales pentru această schimbare de regulament este cel puţin bizar. Din exterior, fanii nu vor simţi nicio diferenţă, chiar dacă maşinile ar putea suna diferit în zonele de frânare şi la intrarea în viraje. Acesta este locul în care piloţii vor simţi o schimbare în cockpit, întrucât monopostul s-ar putea să nu mai fie la fel de stabil şi s-ar putea să fim nevoiţi să facem mici corecţii. De asemenea, ar putea reduce forţa de apăsare aerodinamică pe puntea spate şi ar putea afecta degradarea pneurilor", a mai precizat el.

No comments:

Post a Comment