Wednesday, July 20, 2011

OFICIAL: Ecclestone, acuzat de dare de mită de procurorii germani

Bernie Ecclestone a plătit mita în valoare de 44 de milioane de dolari unui bancher german în cadrul unei operaţiuni de vânzare a drepturilor comerciale ale F1, potrivit procuraturii germane.

Bernie Ecclestone, reprezentatul companiei CVC Capital Partners care deţine drepturile comerciale ale Formulei 1, a fost pus oficial sub acuzare de procuratura germană la aproximativ şase luni după apariţia primelor informaţii despre acest caz.

Potrivit unui anunţ al procuraturii germane, Ecclestone i-a oferit 44 de milioane de dolari sub formă de mită bancherului german Gerhard Gribkowsky, care a intermediat vânzarea acţiunilor deţinute de compania BayernLB în Formula 1 în anul 2005. Britanicul a plătit această sumă în conturile a două companii austriece fondate cu puţin timp în urmă de Gribkowsky, iar expeditorul banilor a fost un anume "Bernard E", în condiţiile în care numele său real este Bernard Charles Ecclestone.

În schimbul mitei, compania BayernLB i-a plătit lui Ecclestone 41.4 milioane de dolari, iar alte 25 de milioane de dolari au ajuns în conturile companiei Bambino Trust, care aparţine familiei lui Ecclestone.

"Potrivit rezultatelor investigaţiilor, aceşti bani reprezintă mită, iar plăţile au fost deghizate prin intermediul a doua contracte false de consultanţă cu companii din Mauritius şi Insulele Virgine Britanice. BayernLB a suferit pagube de aproape 66.5 milioane de dolari din cauza comportamentului acuzatului", au precizat procurorii germani într-un comunicat de presă.

Ecclestone a fost audiat de procurorii germani şi este convins că va fi absolvit de orice vină în acest caz.

No comments:

Post a Comment