Monday, April 18, 2011

Alonso: "Aerodinamica, punctul slab al monopostului Ferrari"

Fernando Alonso a evidenţiat slăbiciunile aerodinamice ale monopostul Ferrari, în timp ce Luca di Montezemolo a pus piciorul în prag: "Nu acesta trebuie să fie nivelul echipei!"

Ferrari nu a obţinut niciun podium în primele trei etape ale sezonului 2011, iar Felipe Massa şi Fernando Alonso au ocupat doar locurile şase şi, respectiv, şapte în Marele Premiu al Chinei, ambii pierzând câte o poziţie comparativ cu locurile de pe care au plecat de pe grila de start.

Alonso crede că principalul motiv este ineficienţa pachetului aerodinamic introdus la Shanghai, capitol la care Ferrari este cea mai vulnerabilă în ultimii ani.

"În mod cert, aerodinamica este călcâiul lui Ahile pentur noi în acest moment şi la acest capitol trebuie să lucrăm cel mai mult. Cu opt zile în urmă am văzut câteva semne pozitive în Malaezia, dar aici nu a mai fost cazul: monopostul nu s-a schimbat, pe când alţii au realizat progrese", a declarat spaniolul într-un comunicat de presă.

La rândul său, preşedintele Luca di Montezemolo a tras un nou semnal de alarmă în privinţa nivelului de competitivitate al monopostului. Italianul avertizează că o echipă cu prestigiul Scuderiei nu-şi poate permite să concureze la un nivel atât de scăzut.

"Acesta nu poate şi nu trebuie să fie nivelul echipei. Este un moment foarte delicat. Mă aştept ca inginerii noştri să reacţioneze cu determinare şi cunoştinţe, să-şi descopere adevărata capacitate de a îmbunătăţi performanţele monopostului într-un timp scurt. Vreau ca Ferrari să fie la livelul pe care noi şi fanii îl cerem să fie", a precizat Montezemolo.

No comments:

Post a Comment