Monday, April 18, 2011

Williams şi-ar putea concedia directorul tehnic după debutul slab de sezon

Williams pregăteşte o amplă restructurare a departamentului tehnic care l-ar putea viza inclusiv pe directorul tehnic Sam Michael, după cel mai slab debut de sezon din istorie.

Williams a înregistrat în 2011 cel mai slab debut de sezon din întreaga sa istorie, după ce Rubens Barrichello şi Pastor Maldonado au reuşit contraperformanţa de a nu câştiga niciun punct în Australia, Malaezia şi China.

Rezultatele modeste au determinat echipa să pregătească o amplă restructurare a departamentului tehnic, în mijlocul speculaţiilor că directorul tehnic Sam Michael ar putea fi demis.

Australianul admite că are cel puţin o parte din vină pentru slabele performante ale monopostului FW33 din cauza funcţiei pe care o deţine în cadrul echipei.

"Cu siguranţă munca pe care am depus-o în acest an nu este suficientă şi există multe motive. Indiferent de echipă, pot să văd că poziţia în care ne aflam nu este suficient de bună şi vinovatul sunt eu. Aşa că analizăm asta în interiorul Williams. Ca director tehnic, am ales echipa tehnică care lucrează pentru mine, echipa aerodinamică, echipa de design, grupul de operaţiuni, dinamica vehiculului, băieţii de la KERS. Ei sunt oamenii pe care i-am ales în aceste poziţii, aşa că dacă treaba nu merge este responsabilitatea mea", a declarat britanicul.

Michael susţine însă că îşi va respecta contractul cu Williams care urmează să expire la finalul acestui an, după care nu exclude părăsirea completă a echipei pe care a condus-o în ultimii ani.

"Cu toţii avem contracte, iar eu am un contract până la sfârşitul acestui sezon. Aşa că indiferent de rezultatele restructurării, dacă asta înseamnă că plec de la Williams sau nu, nu voi părăsi Williams până la sfârşitul anului pentru că îmi voi respecta contractul. Dar în acest moment sunt foarte deschis în privinţa lucrurilor care se vor întâmpla în cadrul acestui proces. Trebuie să facem câteva schimbări mari pentru că ce avem în acest moment nu funcţionează", a mai precizat el.

No comments:

Post a Comment