Friday, April 29, 2011

Ecclestone: "Murdoch are şanse aproape zero să cumpere F1"

Bernie Ecclestone a minimalizat şansele ca Rupert Murdoch să cumpere Formula 1 şi exclude varianta trecerii la transmisii de tip pay-per-view.

Presa internaţională a relatat recent că miliardarul american Rupert Murdoch este interesat să cumpere Formula 1 prin intermediul companiei News Corporation în cooperare cu miliardarul mexican Carlos Slim, iar vestea a fost aspru criticată de fani.

Principala temere a fanilor este că Murdoch ar putea aplica în Formula 1 modelul de afaceri pe care l-a implementat deja în presă prin transmiterea curselor în format pay-per-view. Cu toate acestea, Ecclestone susţine că Murdoch are şanse aproape zero să cumpere Formula 1 şi exclude varianta ca fanii să fie nevoiţi să plătească pentru a vedea cursele din Marele Circ.

"Dacă, şi cred că şansele sunt aproape zero, dar dacă Murdoch ar cumpăra, cu siguranţă ar trebui să transmită cel puţin parţial cursele la liber, aşa cum este acum", a declarat britanicul în vârstă de 80 de ani pentru agenţia de presă Reuters.

În sprijinul afirmaţiei sale, Ecclestone susţine că speculaţiile privind interesul lui Murdoch pentru Formula 1 este dirijat de către presă şi consultanţi cu scopul de a obţine bani.

"Totul pleacă de la presă. Se pare că cineva încearcă să vadă dacă se pot face bani din asta. Toţi aceşti oameni care se implică în astfel de lucruri ajung victime şi spun 'Putem face asta, sunt sigur că putem face asta' şi apoi tot ce fac este să ceară bani", a adăugat el.

În prezent, drepturile comerciale ale Formulei 1 sunt deţinute de fondul american de investiţii CVC Capital Partners, iar Ecclestone acţionează ca reprezentant al acestora în Formula 1 în calitate de CEO.

No comments:

Post a Comment