Thursday, April 14, 2011

Pirelli minimalizează efectele bucăţilor de pneuri împrăştiate pe circuit

Pirelli a reacţionat la criticile piloţilor privind cantitatea ridicată de bucăţi din pneuri care se depun pe circuit în timpul unei curse.

Sebastian Vettel şi Fernando Alonso, doi dintre piloţii de top ai Formulei 1, s-au declarat nemulţumiţi de modul în care s-au degradat pneurile Pirelli în Marele Premiu al Malaeziei.

Circuitul de la Sepang a fost "inundat" cu numeroaase bucăţi de cauciuc care s-au desprins de pe pneuri în timpul stinturilor ca urmare a degradării acestora, astfel că un pilot care nu concura pe trasa ideală, de exemplu în momentul în care încerca să efectueze o depăşire, putea întâmpina numeroase probleme de stabilitate. Pirelli susţine însă ca acest fenomen este unul natural pe circuitele abrazive precum cel de la Sepang şi susţine că aceste resturi nu au niciun fel de impact asupra piloţilor sau spectatorilor.

"Acest fenomen nu este nou în Formula 1, dar este mai pronunţat pe circuite pe care pneurile se degradează mai mult, precum cel din Malaezia. Pirelli analizează modurile în care poate reduce aceste resturi în viitor, dar cauciucul de pe circuit este un produs inevitabil al degradării, iar resturile rămase pe circuit nu prezintă niciun pericol pentru competitori sau spectatori", precizează producătorul italina într-un comunicat de presă.

În plus, Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport, susţine că resturile de pneuri sunt o consecinţă indirectă a cerinţelor formulate de echipe pentru îmbunătăţirea spectacolului în Formula 1.

"Resturile de cauciuc de pe circuit sunt o consecinţă naturală a creşterii degradării care a condus la curse mai incitante: toate aceste resturi trebuie să se ducă undeva, aşa cum s-a întâmplat şi în trecut. Acestea fiind spuse, suntem aici pentru a servi cele mai bune interese ale echipelor şi căutam metode de reducere a resturilor pentru viitor. Dar asta nu ne va schimba filosofia fundamentală: vrem să dăm cursele înapoi piloţilor", a precizat britanicul.

Potrivit datelor furnizate de Pirelli, un pneu de Formula 1 are o masă de 8.5 kg, dintre care 1.5 kg se pierd sub formă de resturi până la sfârşitul unui stint de cursă.

No comments:

Post a Comment