Wednesday, May 18, 2011

Brawn, convins că Schumacher va avea rezultate bune în Spania

Ross Brawn este optimist că Michael Schumacher va obţine un rezultat pozitiv în cursa de la Barcelona şi minimalizează declaraţiile făcute de german în Turcia.

La finalul Marelui Premiu al Turciei, Michael Schumacher a admis că nu a fost încântat să piloteze într-o astfel de cursă pe care a terminat-o doar pe locul 12, iar declaraţiile sale au fost interpretate ca o pierdere a plăcerii de a concura în Formula 1.

Totuşi, Ross Brawn, şeful echipei Mercedes GP, este încrezător că septuplul campion mondial va reveni în Spania printr-o prestaţie mult mai bună, deşi admite că acesta trebuie să mai muncească în anumite privinţe pentru a reveni la o formă competitivă.

"Sunt sigur că ultima cursă nu a fost foarte plăcută şi la asta s-a referit. Când ai o astfel de cursă te demoralizezi puţin, indiferent despre ce pilot este vorba. Dar cred că are destul de multă energie şi sunt optimist că în acest weekend va reveni acolo unde vrem. Trebuie doar să analizeze lucrurile care au mers prost. Sunt lucruri mici şi chiar dacă au fost semnificative în Turcia a fost foarte puternic până în calificări, dar apoi a avut câteva probleme. dacă ar fi fost lent de la început aş fi fost îngrijorat, dar eu nu sunt îngrijorat pentru că este încă foarte rapid", a declarat britanicul.

În plus, Brawn a exclus ipoteza potrivit căreia Schumacher nu mai simte plăcerea de a concura în Formula 1, afirmând că pilotul a fost nerăbdător să afle noutăţile tehnice pe care le pregăteşte Mercedes GP pentru următoarele curse.

"Am avut multe discuţii de natură tehnică şi el a fost curios de ceea ce facem cu maşina şi ce îmbunătăţiri vom aduce, aşa că nu s-a schimbat nimic. Suntem optimişti", a adăugat el.

No comments:

Post a Comment